Blog despre o familie implinita

Am ajuns miercuri dimineata. Obositi dar foarte fericiti. Azi e a patra zi si inca ma simt multumita de alegerea facuta si sper sa fiu intotdeauna. A fost buna hotararea sa ne intoarcem pentru ca acum spreciez tot ceea ce ma inconjoara aici si sunt extrem de multumita. Gradina, chiar daca momentan e cu buruieni, curtea, desi nu e cu dale, casa, desi nu e izolata, camerele, chiar daca sunt pline de cutii si saci cu haine, cum le-am adus din Germania... toate sunt ale noastre si urmeaza sa le facem pe rand pe toate, asa cum le dorim . Ador sa o vad pe Timea fericita cu copiii, la joaca. Lukas e asa de bucuros ca poate merge prin iarba. E o placere sa ii vad zambetul pe fata. Sorin e minunat. De cand am venit, e parca alt om. De fapt, acel om de care eu m-am indragostit. Sunt foarte, foarte fericita!!! In sfarsit!!!

Abia reusesc sa imi tin in frau entuziasmul si incantarea ca in curand vom merge acasa. Doamne, cat am asteptat aceste clipe. Am visat de atatea ori la momentul plecarii si in sfarsit a sosit. Maine seara (e luni) vine masina in care vom incarca mobila si tot ce am adunat in acesti ultimi trei ani si daca totul merge bine, miercuri ne indreptam catre tara noastra. Si de atunci, pot sa spun ca.... vom incepe o noua viata.

A venit si ziua in care iubitul meu mic implineste primul sau an de viata. L-am sarbatorit in familie, cu Ingrid, Gabi si Alexia... urmeaza sa mergem in Romania si sa ii tinem ziua alaturi de nasi, sa ii taiem motul si sa aleaga obiecte de pe tava. De data asta am cumparat niste decoratiuni frumoase pentru poze, cateva am facut si impreuna cu Timea, am cumparat doua torturi fara gluten pentru Ingrid si pentru noi si am facut cate un tort mic pentru Lukas si Timea. Al copiilor l-am facut simplu, cu extrem de putin zahar si cu crema de vanilie, frisca si zmeura. Mi-am dorit enorm sa le fac eu pentru micul meu pui.Mi-am propus sa il las sa bage mainile in el, sa pape cat vrea si apoi sa il spal, insa nu a fost asa. Bebe meu s-a speriat cand l-am dezbracat si l-am pus in fata tortului si a inceput sa planga, exact ca la vaccin. Nici vorba sa atinga frumusetea de tort ce am facut-o. Nici dupa mai multe incercari nu am reusit sa il convingem. Nu a vrut si pace. A acceptat totusi din felia bu

A trecut un deceniu de cand eu si Sorin suntem un cuplu. Desi imi vine greu sa cred, e chiar adevarat. Mi se pare ca acesti ani au zburat ca vantul si ca gandul. Cand ma uit in jur, realizez ca am facut atat de multe impreuna si desi uneori a fost greu, am rezistat iar Dumnezeu ne-a ajutat sa ajungem si in ziua cand implinim 10 ani de relatie. Am sarbatorit-o frumos, intim, doar noi doi. Nu am mai fost fara copii de foarte mult timp si ne-am dorit nespus o astfel de iesire. Am mers la restaurantul chinezesc la care obisnuiam sa mancam in trecut. A fost perfect. Am mancat pana ne-a durut burta si am povestit vrute si nevrute. M-am simtit foarte bine. Happy anniversary my lovely husband! Love you!

Am inceput ieri cu mare entuziasm sa punem hainele si jucariile in saci si sa demontam mobila din camera Timeei. Arata asa de ciudat, ca atunci cand am venit prima oara. Peste tot sunt plase si piese de mobilier. Stiu insa ca va fi si mai interesant atunci cand plecam pt ca vor ramane doar peretii. Nimeni nu va stii ca timp de trei ani in aceasta casa a locuit familia noastra. Ca pe fereastra camerei Timeei am privit stelele de nenumarate ori. Ca in bucatarie s-au pregatit gogosi, clatite sau sarmalute. Nu vor sti cei ce vor veni dupa noi, ca in sufragerie am tinut zile de nastere si sarbatori, ca am ras si cateodata am plans in fata televizorului, ca in dormitor a fost si un patut mic pe langa cel mare. Ca pe jos a mers de-a busilea un baietel frumos foc si ca pe coridor o fetita minunata s-a plimbat cu bicicleta. Nu va ramane nici o urma dupa noi insa nici nu trebuie. Acesta este cursul vietii si trebuie sa il acceptam cu optimism. Sunt amintirile noastre. Adevaraul este ca noi am f