Luna martie 2018

In fiecare an, luna martie este pentru noi prilej de bucurie. Pe langa obisnuitele zile de 1 si 8, mai sarbatorim 7 si 14.


7 este ziua in care eu si Sorin am devenit oficial un cuplu si au trecut exact 11 ani de atunci. Suntem tare mandri ca am trecut prin bune si rele impreuna asa de mult timp si asa vom fi o viata intreaga.
Bineinteles, am sarbatorit evenimentul...in doi. Am fost la un restaurant frumos, am povestit si am ras, am primit si flori si complimente si m-am simtit extraordinar de speciala pentru sotul meu. Cu aceasta ocazie ii mai spun o data:
La multi ani noua, dragul si scumpul meu sotior. Te iubesc mai mult decat iti poti imagina!


Cealalta zi deosebit de importanta pentru noi este 14. Cea in care a venit pe lume baietelul nostru frumos si destept. Am sarbatorit desigur, cum se cuvine implinirea a 2 ani de la acea data si m-am pregatit din timp. Am cumparat o camasuta albastra pentru Lukas, am creat doua rochii albastre, una mie si una Timeei, si am calcat si camasa albastra a lui Sorin. Deci, dupa cum bine ati inteles, am ales o tema masculina. Aviatia. Nu intamplator am desenat avioane cu Timea si apoi le-am decupat. Lui Lukas ii plac avioanele. De cate ori iesim afara mi le arata pe cer. E incantat de ele. Asa ca... asta e motivul. Pe langa ca el a fost conceput pe cand lucram la aeroport.
Am facut covrigei, salata orientala, oua umplute si tort cu blat de bezea, cu visine si coacaze negre.
Nu am avut multi invitati pentru ca Lukas inca nu are prieteni, dar cred ca la anul altfel va sta treaba.
Au fost socrii sa il felicite. A primit cadouri si a fost bucuros.
Cel mai mult i-a placut tortul sau mai bine zis, lumanarea de pe tort. Cand l-am adus s-a uitat mirat si cum a prins ocazia a si suflat in ea. Apoi i-am cantat la multi ani.
A fost foarte emotionanta imaginea din fata ochilor mei. Cat am cantat, Timea si Lukas s-au tinut in brate. A fost imaginea pe care as vrea sa o am mereu in minte.


Sunt multumita de cum a iesit si ma bucur ca am facut tot ce a tinut de mine ca sa ii fac ziua frumoasa, puiului meu mic.
Ii doresc inca o data La multi ani si multe bucurii! Il asiguram ca vom fi mereu alaturi de el! Te iubim, Lukas!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Taierea motului

Progresele copiilor. 2 ani si 10 luni. 7 ani si 4 luni

Fetita desteapta