Tic - tac

Se apropie momentul plecarii noastre in Romania. Dumnezeu stie cat sunt de nerabdatoare. Ma simt ca si cum as scapa de la inchisoare. Incerc din rasputeri sa ma bucur de ultimele zile de aici, din Germania si nu prea reusesc. Poate din cauza ca aici am avut parte de atatea greutati in ultima vreme si de aceea. Pfff. Vad ca imi fuge mintea catre lucruri negative. Totusi sa incerc sa revin in prezent, la momentul acesta. Deci. Avem multe de adunat, de impachetat. Partea buna e ca avem atatea. Am venit cu masina si plecam cu camionul. 😁 Lasand la o parte problemele, cu mana pe inima va zic ca sunt si recunoscatoare pentru tot ce am trait in acesti 3 ani petrecuti in Germania. Dorfen. Ne-am luat 2 televizoare din care unul urias, masina de spalat din aia faina cu uscator, o gramada de mobila cum am visat din copilarie, de la Ikea, masina frumoasa si buna, motorul pe care si l-a dorit Sorin din totdeauna, am fost in diverse calatorii, am invatat mai bine engleza si stiu sa ma descurc cu germana. Cea mai mare realizare ramane Lukas. El este o minune pe care ne-a facut-o Dumnezeu, aici in mediul acesta ostil.
Mai sunt recunoscatoare si pentru toate greutatile ce le-am intampinat in acesti ani, care nu au fost deloc putine. Nu le voi enumera insa le tin minte pentru ca ele m-au afectat enorm. Datorita lor, am facut depresie insa am invatat si sa apreciez ceea ce avem in tara. Asta e partea buna. Acum iubesc Romania. Lugojul. Casa mea. Familia. Si inainte iubeam toate astea insa acum vad totul cu alti ochi.
Deci,
Romania, veniiim!!!!