Baita dupa botez a lui Lukas
La Timea nu am stiut de acest obicei al baitei bebelusului botezat, de catre nasa dar am aflat intre timp. Asa ca, puiul nostru cel mic a avut parte de ea luni seara, la ora 20.00, ca la aceasta ora obisnuim sa incepem baita lui. Nasa s-a ocupat sa ii puna in vanita tot ce se obisnuieste: petale de trandafir, uleiuri frumos mirositoare, un strop de miere sau de zahar, sa fie dulce, orez pentru bogatie, o verigheta sfintita, un ou sa fie sanatos si plin ca oul, ulei de la biserica, banuti, lapte dulce, busuioc ca sa fie frumos copilul. Bineinteles a primit si hainute noi dupa ce a fost imbaiat.
Era sa uit. Apa in care a fost spalat, se arunca la radacina unui pom. Pentru tarie de caracter, trainicie si inaltime.
Sper ca Lukas sa fie exact asa cum i-a dorit nasa si chiar mai mult. :)
Comentarii
Trimiteți un comentariu