AMR 21 de zile pana la termen.

Azi am implinit 37 de saptamani. Asta inseamna ca de acum, daca se hotaraste sa vina, Lukas va fi considerat la termen. Acest fapt ma linisteste mult. Am ajuns in sfarsit la acest prag psihologic pt multe gravide. Tot stresul a disparut si astept linistita momentul.

Am devenit si putin melancolica acum pe ultima suta de metri. Ma gandesc ca au trecut 9 luni in care un pui mic de om a trait la mine in burtica. A papat tot ce am mancat eu, am mers impreuna peste tot si am impartasit si bune si rele in aceasta perioada lunga.

Imi amintesc si acum prima sperietura, chiar la inceputul sarcinii, cand medicul roman la care am fost nu a reusit sa confirme bebele in uter si a trebuit pt asta sa mergem in Romania ca sa vad cu ochii mei ca puiul mic e bine si creste unde trebuie. Nu o sa uit niciodata nici noaptea cand am mers la urgente din cauza unei sangerari. Au fost clipe de cosmar, care m-au speriat enorm. Mi-au trecut multe prin cap atunci. Bine ca s-a terminat cu bine.

A fost o sarcina destul de usoara fata de cea cu Timea insa de aceasta data la nivel hormonal am fost la pamant. Au trecut luni in sir in care stresul a fost la nivel maxim. Doamne si ce putin mai e. Ce binee!!!

Eu asa zic, ca aceasta va fi ultima mea sarcina, asa ca am de gand sa ma bucur de ea pana la final. Incerc sa ignor neplacerile si sa ma concentrez la partile dragute.

Imi va ramane in memorie intotdeauna momentul cand stateam cu Timea in balcon, amandoua pe leagan si ne faceam planuri cu bebele mic ce urmeaza sa vina. Era vara, soare si cald. Urma o experienta deosebita, cunoscuta pt mine dar in acelasi timp noua, datorita faptului ca se intampla in Germania. Totul urma sa decurga mai altfel. Si asa a si fost.

Tin minte si acum primele miscari ale lui bebe mic, foarte firave si delicate. Au fost mult mai devreme decat in cazul Timeei insa a venit si pauza care m-a speriat. A lovit mai tare abia pe la 16 saptamani. Clipe minunate.
De neuitat este si momentul cand am aflat sexul. Büben.  A fost o adevarata surpriza pe care ne-a facut-o Martina cand ne-a luminat cu insemnatatea cuvantului spus de doctorita.
Marile bucurii pe care le-am avut sunt de nedescris, cand la eco mi se confirma un baietel sanatos si mare.

A fost o sarcina destul de usoara, cu trimestrul 1 care a trecut greu, cu al doilea energic si cu al treilea cu pofte si burta maaaare.

Chiar, nu prea am vorbit despre mancarea ce am consumat-o pe perioada acestor 9 luni. Recunosc ca a fost mai bine ca la Timea. In primele luni a trebuit sa mananc ca sa nu imi fie rau. Deci am mancat de toate. Doar cu curry nu m-am inteles prea bine. In rest am putut orice sa pap. Chiar si usturoi si afumaturi.

In trimestrul doi am inceput cu poftele. Mi-a trebuit neaparat must si noroc ca am gasit un suc de struguri care semana perfect cu el si mi-am potolit setea. Am mai vrut oua umplute. Am facut vreo doua portii si am uitat de ele. Apoi mi-au intrat in cap cotoroagele. Noroc cu soacra care a trimis pachet in decembrie si am reusit sa le tai de pe lista poftelor. Mama mi-a trimis si patratele cu cocos. Ceea ce mi-am dorit foarte mult. A fost minunat sa mi le scot din cap.

Am avut apoi o pauza destul de lunga fara idei apoi au reinceput. Bulion, salata de vinete, cozonac cu ciocolata, cozonac cu nuca, cu mac...iar acum, prune si visine. Suc de visine, strudel si compot de visine. Pfff, foarte bun. Imi lasa gura apa cand ma gandesc.

Mai este timp pana nasc, sa mai poftesc, deci nu inchid lista. 

Kilogramele mele au luat avant. Am pus deja 17 kg. Sunt curioasa cat voi avea la nastere. Nu ma ingrijorez prea tare pt ca am deja planuri puse la punct cu pilates si squats la 6 saptamani dupa nastere.

Acum astept cuminte sa vina marele moment. Astept ca puiul mic pe care l-am simtit miscandu-se voios sa vina afara sa il pot imbratisa, sa il pup, sa il mangai si sa ii aud vocea si respiratia.

"Deci Lukas, mama te asteapta sa vii, e pregatita pt tine. Hai sa iti arate lumea! :)"