Blog despre o familie implinita

Bebe are icter. Moasa care a venit la noi ieri, a descoperit asta. Ne-a recomandat sa il imbracam gros pe puiul mic, sa il tinem des la lumina si sa ii dau mult lapte de la mine. Sper sa trecem repede peste iar bebe sa pape din nou mult. Acum e cam somnoros si papa ceva mai putin. Dar trece curand si asta...e ceva normal la nou-nascuti. La 6 zile de la nastere i-a cazut si buricul iar ieri moasa a si curatat locul. Lukas e adorabil. Nu plange des iar cand o face e asa de dragalas. Mi-e tare drag de el. Ma minunez zilnic cat e de micut si frumos. La mine totul pare in regula. Moasa mi-a spus ca uterul e deja la marimea initiala. Asteptam sa se refaca si muschii si atunci pot incepe cu recuperarea formei de dinainte de sarcina. Psihic sunt inca pe linia de plutire...de ieri am luat-o usor in jos insa nu ingrijorator. Imi vine sa plang destul de des insa ma abtin. Noroc cu Sorin, ca datorita prezentei lui ma tin tare. Sper sa treaca si baby-bluesul asta, sa ma pot bucura pe deplin de

De cand am venit din spital viata noastra s-a schimbat. Pentru mine totul e clar. Sorin, Timea si Lukas sunt viata mea si fara ei nu voi mai putea trai. Ii iubesc pe toti trei asa de mult. E minunat sentimentul acesta de implinire. Bebe inca nu are un program fix. Mananca uneori foarte des, alteori doarme cu orele. Sunt deja epuizata dupa atatea nopti nedormite. Dar...trebuie sa mai pot. Imi doresc foarte mult sa il obisnuiesc in patut. Sper sa reusesc cat mai repede...ca sa imi pot relua activitatile dinaintea nasterii. Momentan ii place sa stea cat mai mult in brate iar asa noi nu facem fata. Eu nu mai pot face nimic. Dupa nastere, m-am simtit relativ ok insa parca la Timea recuperarea a fost mai usoara...nu cu exagerat de mult. De aceasta data mi s-au umflat picioarele dupa nastere, ma dor oasele sau ce o fi intre picioare, cusatura ma cam deranjeaza, noroc ca s-au mai rarit contractiile de contractare a uterului. Alte probleme nu sesizez momentan. Am intrat in spital cu 69 kg, am

Cum spuneam in ultima postare, in noaptea de sambata spre duminica am ramas internata in spital. Speram sa nasc...insa puiul mic a avut alte planuri. A doua zi de dimineata contractiile s-au rarit, aproape au disparut...asadar doctorii au fost nevoiti sa ma externeze. Am ajuns dupa-amiaza acasa si am reusit sa ma odihnesc 2 ore dupa o noapte alba cu dormit vreo cateva minute. Am fost dezamagita ca nu a venit puiul. Am auzit in spital bebelusi care plangeau...si mi-am dorit si eu pe al meu...dar el a vrut sa stea in burtica. Desi dezamagita ca nu am nascut pe 13, m-am hotarat sa astept sa vina mama si apoi sa nasc. Adica sa vina pe 17....peste 4 zile. Bineinteles in acea seara am speriat pe toata lumea cu alarma falsa si a trebuit sa povestesc in seara aceea, unei armate intregi de oameni tot ce a fost cu noaptea petrecuta la spital. Ne-am pus la culcare in sfarsit... Pe 13.04.2016 intr-adevar au inceput contractiile, la ora 23.00. Acele au au fost adevaratele...Acum stiu asta insa

De dimineata am pierdut din dopul gelatinos. De atunci au inceput si contractiile. Nu atat de dureroase si nici regulate. Intre timp gluma s-a ingrosat si am avut la 8 minute contractii. Asadar am ajuns pe la 8 seara la spital. M-au controlat, dilatatie 0 insa cu o sangerare + bebe are putin lichid. Au zis ca trebuie sa raman. L-au lasat pe Sorin sa stea cu mine in camera...asta e cel mai important pt mine si asta e ce mi-am dorit. Ascultam muzica si incerc sa suport cat mai bine contractiile. De afara se aud bebelusi....Abia astept sa il aud si pe al meu. Azi...pe 13.03.2016 s-ar putea sa vina Lukas. 👶 Am emotii... P.S. Voi reveni curand cu povestea nasterii.

Cam asta am mancat eu in ultima vreme:

1. Puseele de crestere: Teoretic, perioadele de puseu de crestere - sau crestere galopanta, isi pot face simtite efectele oricand pe parcursul primului an de viata. Totusi, prima astfel de perioada este traversata in primele trei saptamani de viata. Urmatoarea etapa de crestere galopanta are loc intre saptamana a sasea si saptamana a opta. Celelalte perioade sunt traversate, in principiu, in lunile a treia, a sasea si a noua. Partea buna este ca ele dureaza doar cateva zile, astfel incat viata isi reia cursul normal relativ repede, nou-nascutul revenind la obiceiurile alimentare normale. https://alapteaza.wordpress.com/2013/11/12/schema-de-intelegere-a-puseului-de-crestere-de-la-3-luni/ 2. Semne bune pentru o alaptare eficienta: -supturi frecvente: 8-12/24ore (copilul nu trebuie sa ia ambii sani la fiecare masa); -se lasa copilul sa suga pana termina, la un san (timpul este variabil!); episoade intermitente de supt ritmic, cu inghitituri audibile; (la o luna: de 7 ori pe zi 70-1

Azi e ziua noastra! Facem 9 ani de cand suntem impreuna. Nu imi vine cred ca a trecut asa de mult. Totusi, in acelasi timp, mi se pare ca au zburat anii astia. Pfff cate am realizat de atunci. Mii si mii de momente frumoase, am fost in locuri noi, am cunoscut sute de oameni, am cumparat o multime de lucruri impreuna, ne-am casatorit, am facut un bebe, ne-am mutat in alta tara si mai putin ajunge si al doilea bebe. Chiar a fost o experienta minunata...si continua aceasta aventura. Sunt foarte fericita si iti multumesc pentru tot! Te iubesc Sorin! La multi ani noua! 💑💏👰💒👪🏡➡Ⓜ🏢☔🌞💚🐣...🎆

Saptamana asta a trecut extrem de greu. Pur si simplu am stat aproape zilnic ca pe ghimpi ca nasc. Am avut 2 zile contractii nedureroase dar foarte dese si credeam ca vine bebele. Eram si putin stresata ca poate puiul mic nu are greutatea cat ar trebui daca vine in saptamana 37... ca daca as fi stiut sigur ca e mare, as fi vrut chiar atunci. Ca sunt deja foarte nerabdatoare sa il cunosc pe omuletul asta mic care isi intinde piciorusele de zor aici in burtica mea. Dar de acum daca vine nu mai e problema. Cred ca a mai crescut. Poate veni oricand. Il asteptam. Suntem pregatiti pentru orice. Atasez o poza cu burtica, probabil ultima inainte de nastere.

Acum e noapte. Am deja 37 de saptamani si 2 zile. De ieri de pe la 15.30 am contractii slab dureroase. Le-am cronometrat si nu sunt regulate. Apar de la 10 la 15, 20, 10 minute si dureaza cam 1. Nu stiu exact daca sunt adevarate sau false. Astept sa vad. Durerea parca s-a intensificat putin. Am reusit sa dorm vreo 2 ore. M-as bucura sa se opreasca aceste dureri si sa inceapa putin mai tarziu, peste cateva zile. Mi-as dori ca bebe sa fie dolofan. Acum nici nu stiu cat ar avea. Oricum ar fi, sper sa ne ajute Dumnezeu sa reusim amandoi sa trecem cu bine peste. Ma pun sa mai dorm. Sper sa pot . E ora 2.17. Au trecut 23 min de la ultima contractie. Poate se opresc. Bine ar fi. Later edit. Nu am nascut. Contractiile s-au oprit dupa ora 2, dupa ce am adormit. De dimineata m-am trezit cu o durere constanta de spate...si am rar contractii. Dar acum sunt mai dureroase. Sunt curioasa unde vom ajunge... Later edit 2. E deja seara. Aproape 22.00. Il astept pe Sorin sa vina de la lucru. Din feri

Sunt extrem de nerabdatoare sa imi cunosc baietelul. Pana se va intampla asta citesc foarte multe. Ma intereseaza tot ce e legat de nastere si alaptare. De data asta parca vad altfel lucrurile, sunt mai pregatita. Stiu deja la ce sa ma astept insa tot am putina teama de necunoscut. Imi doresc enorm sa nasc natural, fara nici un fel de interventie, fara anestezie...Sper sa pot. Si mai imi doresc ca de data asta sa fie Sorin cu mine in travaliu. Data trecuta am vorbit cu el la telefon si m-a ajutat foarte mult. Sper din suflet sa decurga totul bine si sa nasc mai repede ca pe Timea. Sper si bebe sa fie un pic mai mare, sa aiba forta sa suga de la piept si...sa mergem repede acasa cu totii. Intre timp la mine au aparut schimbari. De vreo 2-3 zile au inceput sa mi se umfle mainile. Picioarele nu. Curios. Continui sa beau la apa, cred ca peste 2 l pe zi, si incerc sa mananc cat mai nesarat. Sper sa nu ma mai umflu ca si data trecuta. Atunci am fost ca un elefant.... Merg si foarte des la

Azi am implinit 37 de saptamani. Asta inseamna ca de acum, daca se hotaraste sa vina, Lukas va fi considerat la termen. Acest fapt ma linisteste mult. Am ajuns in sfarsit la acest prag psihologic pt multe gravide. Tot stresul a disparut si astept linistita momentul. Am devenit si putin melancolica acum pe ultima suta de metri. Ma gandesc ca au trecut 9 luni in care un pui mic de om a trait la mine in burtica. A papat tot ce am mancat eu, am mers impreuna peste tot si am impartasit si bune si rele in aceasta perioada lunga. Imi amintesc si acum prima sperietura, chiar la inceputul sarcinii, cand medicul roman la care am fost nu a reusit sa confirme bebele in uter si a trebuit pt asta sa mergem in Romania ca sa vad cu ochii mei ca puiul mic e bine si creste unde trebuie. Nu o sa uit niciodata nici noaptea cand am mers la urgente din cauza unei sangerari. Au fost clipe de cosmar, care m-au speriat enorm. Mi-au trecut multe prin cap atunci. Bine ca s-a terminat cu bine. A fost o