Timea s-a nascut!

Minunea s-a petrecut in sfarsit...iubirea mea micuta a venit pe lume. Sa spun mai pe larg povestea nasterii...

Sambata seara, pe 2 septembrie, m-am gandit ca ar fi mai bine sa ma culc. Pt ca altceva nu aveam de facut si nici nu mi-era asa de somn m-am pus sa citesc cate ceva despre bebelusi. Intr-un final am stins veioza si  m-am pus sa dorm. Bebe se tot misca de mama focului in burtica ca si cum vroia sa iasa. La un moment dat am simtit ca s-a spart ceva asemanator cu un balonas cu apa acolo jos. Am aprins repede lumina si am fugit la baie pt ca nu am stiut ce s-a intamplat, credeam ca am scapat pe mine. Am observat o scurgere cu sange. Am venit sa caut pe internet ce poate fi si am descoperit ca nu era dopul gelatinos ce sigila uterul ci s-a rupt apa. Sorin era la calculator si se juca. Nu i-a venit sa creada ca in sfarsit s-a intamplat ceva si s-ar putea sa nasc. Am sunat medicul, cel de rezerva, Tau Catalin, cel cu care a vorbit doctorul meu Ardelean sa il inlocuiasca pe timpul concediului lui. Bineinteles nici el nu a fost in Timisoara si a hotarat ca trebuie sa merg la Bega chiar in seara aceea. A zis ca vorbeste cu medicul de garda de acolo, Tanasescu Dorin, ca el e un medic deosebit si e prieten cu el. Am sunat socrii, pe mama, care mai avea o ora pana la plecarea spre Romania si i-am anuntat noutatile. In final am facut un dus...tremurand, am luat bagajul si am plecat spre Timisoara. Pe drum ne-a oprit si politia, dar ne-a dat drumul repede cand le-a zis Sorin ca mi s-a rupt apa.
Tot drumul am avut contractii slabe de cam cateva secunde la un interval de 6 minute. La spital doctorul m-a controlat pe masa si a zis ca am dilatatie 2. M-au dus apoi intr-un salon de travaliu.

Acolo a inceput o noapte de cosmar. Nu din cauza durerilor ci pt ca am avut o colega de salon care mai avea un pic si nastea, striga de mama focului si a vomitat de fata cu mine de mai multe ori. La ora 6, dupa ce a nascut s-au mai linistit apele. Am iesit si eu un pic din salon pt mi se amortisera deja picioarele, mai ales cel stang, pt ca pe partea aia a trebuit sa stau tot timpul. M-a mai controlat o data doctorul si aveam dilatatie 4. Eram deja ingrijorata pt ca a trecut atata timp si eu nu nascusem si nici macar contractii dureroase nu am. Intre timp a mai venit o gravida cu dilatatie 10 care zbiera ingrozitor, "ajutor, mooor, salvati-ma" batea in perete cu palma. M-am panicat si eu. Stiam ca si eu urmez in curand. Mi-au pus o perfuzie cu oxitocin si au grabit dilatatia. M-au mai verificat o data pe masa si aveam deja dilatatie 8. A durat putin pana am nascut.
Travaliul propriu-zis, cel dureros a fost cam de 2 ore. Contractiile veneau si plecau...dar cat timp stateau ma simteam in iad, parca cineva infigea un cutit la mine in burta. Ma gandeam si la bebe, sa fie bine si sa nu sufere. M-am concentrat foarte tare sa respir corect, ca sa se oxigeneze sangele bebelusului. Spre final, cand durerile au devenit de nedescris, mi-am pierdut concentrarea si am inceput sa disper. Vroiam sa scap o data, sa plec. Eram nerabdatoare sa nasc si sa se termine totul dar mi-era si frica. Am inceput sa ma panichez. Contractiile erau tot mai dese. Simteam ca imi vine sa imping. A venit doctorul si m-au dus in sala alaturata, in cea de nasteri. M-au urcat pe masa si a inceput cel mai traumatizant lucru din viata mea. Am trait timp de 10 minute, aproximativ, cele mai crunte dureri ce se pot imagina. Imi venea sa mor. Nu am putut sa ma abtin si am inceput sa imping. Din vreo 2 sau 3 contractii, a iesit bebele. Expulzia a fost dureroasa dar a durat putin. Era ora 15.55, 3 septembrie 2011, ziua pe care o vom tine minte toata viata.

Au pus-o pe fetita pe o masuta alturata si au inceput sa o curete. A fost o dragalasa. Mi-au dat-o in brate sa mi-o arate. Am pupat-o si i-am urat bun venit in lume, apoi i-am vazut privirea aceea dulce, cu ochisorii mari albastri. Am simtit ca mor de dragul ei. Era asa de micuta. Nu am sa ii uit privirea niciodata. Parca a zis..."tu esti mama mea? Ce bine" A durat putin intalnirea noastra pt ca au luat-o si au dus-o in salonul cu bebelusi. Eu am mai ramas pe masa sa ma curete doctorul si sa ma coase. Totul a durat cam 30 de minute. Am stat inca 2 ore in sala de travaliu apoi m-au mutat in salon. In acea seara au adus-o pe micuta mea sa stea cu mine. A fost pusa direct la san. A fost un moment deosebit.
Am stat in salon pana marti. Am avut o gramada de vizitatori, am primit flori si mancarica. Bebe a primit cercelusi de la nasa.

A fost bine. Mai ales ca fetita mea a stat cu mine in majoritatea timpului. Am invatat sa ii schimb scutecul, sa o hranesc si incet-incet in mine a incoltit si sentimentul pe care numai o mama il are.
Nici acum nu imi vine sa cred ca e a mea. Ma tot uit cat e de draguta si de scumpa. Atat eu cat si Sorin suntem impliniti si putem spune ca Timea ne-a schimbat radical viata. Acum suntem 3 si asa vom fi mereu, ea pe primul loc si apoi noi. Acum trec prin tot felul de sentimente, iubire dar si teama, pt ca mi-e frica sa nu cumva sa pateasca ceva si eu sa nu stiu ce sa-i fac sau sa o doara ceva si sa nu imi dau seama. Incet incet ma obisnuiesc si incep sa ma linistesc. Acum sunt mamica si e cel mai frumos sentiment din lume.

Am ajuns deja acasa si ne acomodam incet-incet. Fetita e cuminte si doarme destul de mult. Nu prea plange. E o minune de fetita.